vineri, 31 mai 2013

Conducătorilor noştri

(de Ziua Rezervistului Militar)

Priviţi în ochii noştri trişti,
de-aveţi curajul să priviţi,
ne spuneţi, astăzi, REZERVIŞTI
şi ne furaţi, şi ne minţiţi!

Priviţi-ne în ochi, c-am fost
în postul nostru neclintiţi,
când voi şedeaţi la adăpost,
strângând averi de nesimţiţi!

Priviţi-ne în ochi, măcar,
voi, ce-n huzur vă lăfăiţi,
priviţi-ne o clipă, doar,
şi-aveţi curajul să roşiţi!

Colonel (r.) Ilie Bâtcă




sâmbătă, 4 mai 2013

PAŞTE FERICIT!


Haideţi să fim împreună de Învierea Domnului! Fie ca binecuvântarea cerească să se răsfrângă asupra noastră şi să ne facă mai buni, mai darnici şi mai înţelepţi!

joi, 2 mai 2013

SĂPTĂMÂNA MARE

Suntem în Săptămâna Mare!
S-aprindem azi o lumânare
pentru acei ce sunt pământ,
pentru acei ce-n viaţă sunt,
pentru acei ce or să vină!
Lumina noastră din Lumină!

sâmbătă, 20 aprilie 2013

DUMBRAVA EROILOR


Cu ocazia aniversării a 95 de ani de la proclamarea unirii Basarabiei cu România, Cosiliul Judeţean Constanţa şi Asociaţaia Naţională Cultul Eroilor “Regina Maria”- filiala Constanţa, au demarat acţiunea de plantare a unor arbori, în fiecare localitate, în jurul monumentelor eroilor,pentru a cinsti memoria celor care şi-au pierdut viaţa în timpul primului război mondial. Pentru fiecare din cei 2528 de eroi ai judeţului Constănţa care s-au jertfit pe câmpurile de luptă , contribuind astfel la realizarea marelui ideal al unirii tuturor românilor într-un singur stat naţional, s-a hotărât plantarea unui arbore .
În 38 de localităţi ale judeţului arborii asiguraţi prin grija Consiliului Judeţean Constanţa au fost plantaţi de copii din grădiniţe şi elevii din şcoli şi licee, ajutaţi de reprezentanţii organizatorilor acestei acţiuni şi autorităţilor locale.
Elevii participanţi la aceste evenimente au purtat o bentiţă tricoloră la fel ca eleva Sabina Elena din Covasna care a fost ameninţată cu moartea, pe un site de socializare, pentru că şi-a permis să poarte acest insemn naţional în ziua mondiala a maghiarilor de pretutindeni. Tinerii constănţeni şi-au manifestat astfel soidaritatea cu gestul acestei colege de generaţie care a atras atenţia opiniei publice asupra faptului că în România, elevii români din Covasna nu au dreptul să utilizeze insemnele naţionale: Imnul şi Tricolorul. Cei care interzic acest lucru sunt minoritarii maghiari, majoritari în acastă zonă, care nu mai ştiu ce drepturi să solicite, uitând să acorde un tratament similar românilor din zonă.
Acţiunea desfăşurată începând cu 27 martie 2013 se va finaliza în toamna acestui an când vor fi plantaţi arbori şi pentru eroii din cel de al doilea război mondial. În felul acesta se va încerca realizarea în cât mai multe dintre localităţi a “dumbrăvilor eroilor”, reluând astfel o tradiţie din perioada celui de al doilea război mondial . Atunci, în primăvara anului 1943, în localităţile constănţene Cobadin,Techirghiol, Ostrov,Topraisar, Cernavoda,Corbu,Ivrinezu Mic, elevii au plantat mii de arbori, realizându-se aceste dumbrăvi ale eroilor. Urma ca în toamna aceluiaşi an să fie realizate astfel de obiective la Cerchezu, Chirnogeni, Dobromir Deal, Horia, Lumina, Mangalia, Măgura, Mihail Kogălniceanu, Petroşani, Satu Nou, Sibioara, Tudor Vladimirescu şi Ţepeş Vodă. Desfăşurarea nefavorabilă a războiului nu a mai permis acest lucru. Din păcate şi cele realizate au fost distruse în perioada comunistă.
Acum, cei care au organizat şi desfăşurat acest proiect, urmăresc să se înfiinţeze adevărate parcuri unde, cu ocazia sărbătorilor naţionale, comunitatea locală să se adune şi să îşi cinstească înaintaşii aşa cum tradiţia o cere. Nu în ultimul rând proiectul este viabil şi din punct de vedere al griji pentru realizarea unui mediu înconjurător mai sănătos. Participanţii au dovedit că nu au uitat trecutul şi că tratează cu responsabilitate viitorul.

Col. (r) Remus Macovei


joi, 11 octombrie 2012

Microbul puterii

(după „Bacilul lui Koch”, de George Topârceanu)

Prea onorate doamne, distins auditor,
Subiectul odei mele pot spune că-i minor,
De nebăgat în seamă, e un subiect banal,
Deci nu ştiu câţi citi-vor ce scriu, pân` la final,
Chiar Muza, altădată prea darnică cu mine,
M-a părăsit de-o oră jumate şi mai bine,
A pretextat că are de rezolvat o treabă,
Şi-a pus pe umăr tolba şi a plecat în grabă.
Prin aburii cafelei privesc neputincios
Spre monitorul care nu-mi este de folos,
De mi-ar fi fost alături, să mă ajute, Muza,
După subiecte bune nu mi-ar mai arde buza,
Dar, de nu-mi vine Muza nici până dimineaţă,
Ce-aţi zice de subiectul ”Parlamentar... pe viaţă”?
O, nu vă fie teamă, nu eu l-am inventat,
E un subiect la modă, deci foarte discutat,
Subiectul despre care aş vrea să vă vorbesc
De multe ori include şi genul femeiesc.
Dacă, prin legea firii, egală-i cu bărbatul,
De ce n-ar fi femeia, la fel ca deputatul
Sau senatorul Y, pe viaţă-n Parlament
Iar locul să îl lase cuiva, prin testament?
Ilie Bâtcă
Citiţi continuarea pe:

miercuri, 26 septembrie 2012

SFATUL AUTORULUI


Pentru sănătatea dumneavoastră, renunţaţi la fumat! Dacă nu reuşiţi dintr-o dată, renunţaţi, mai întâi, la un pachet de ţigări! În schimbul celor 20 de ţigări, procuraţi-vă, prin comandă, 46 de parodii care, spre deosebire de „iarba dracului”, pot fi consumate pe nerăsuflate! Asta, numai în cazul că nu vă îneacă râsul....
Frumos ambalate şi garantate cel puţin doi ani, parodiile se găsesc în volumul

în curs de apariţie la Editura DACOROMÂNĂ.
Comenzile pot fi trimise pe adresa batca.ilie@gmail.com
Contraindicaţii: doar pentru cei cu hipersensibilitate la culoarea potrocalie;
Mod de administrare: fără nicio restricţie, la orice oră din zi şi din noapte. A se consuma până la apariţia următorului volum!
Ambalaj: 120 de pagini format A5
Producător şi distribuitor: Ilie Bâtcă

sâmbătă, 15 septembrie 2012

Scrisoare către Angela Merkel

(după George Coşbuc)

Frau Merkel, scrisorica mea
Găsească-mi-te-n pace!

La noi să ştii că vremea-i grea

Şi domn Băsescu zace

De ceva timp într-un garaj,

Să-l vezi, te-apucă plânsul,

Doar eu şi Neamţu-avem curaj

Să stăm pe lângă dânsul.


Apoi să ştii c-a fost război

În Parlament, nu şagă:

Căzură toţi, de pe la noi,

Din funcţii, Angi dragă.

Robertei, fata fostă miss,

I-au dat urgent papucii,

Chiar şi pe Blaga şi-au permis

Să-l dea jos mamelucii.


E naşpa rău, şi-aşa prevăd

Că nu va trece luna

Şi vine marele prăpăd.

Dar, vezi, te rog de una:

Să pui urgent picioru-n prag,

Să-i calci ca pe-o libarcă,

Altfel pe şeful nostru drag,

Ca mâine, îl debarcă.


Ilie Bâtcă

Citiţi continuarea pe:  http://batcailie.blogspot.ro/2012/09/scrisoare-catre-angela-merkel.html