sâmbătă, 20 aprilie 2013

DUMBRAVA EROILOR


Cu ocazia aniversării a 95 de ani de la proclamarea unirii Basarabiei cu România, Cosiliul Judeţean Constanţa şi Asociaţaia Naţională Cultul Eroilor “Regina Maria”- filiala Constanţa, au demarat acţiunea de plantare a unor arbori, în fiecare localitate, în jurul monumentelor eroilor,pentru a cinsti memoria celor care şi-au pierdut viaţa în timpul primului război mondial. Pentru fiecare din cei 2528 de eroi ai judeţului Constănţa care s-au jertfit pe câmpurile de luptă , contribuind astfel la realizarea marelui ideal al unirii tuturor românilor într-un singur stat naţional, s-a hotărât plantarea unui arbore .
În 38 de localităţi ale judeţului arborii asiguraţi prin grija Consiliului Judeţean Constanţa au fost plantaţi de copii din grădiniţe şi elevii din şcoli şi licee, ajutaţi de reprezentanţii organizatorilor acestei acţiuni şi autorităţilor locale.
Elevii participanţi la aceste evenimente au purtat o bentiţă tricoloră la fel ca eleva Sabina Elena din Covasna care a fost ameninţată cu moartea, pe un site de socializare, pentru că şi-a permis să poarte acest insemn naţional în ziua mondiala a maghiarilor de pretutindeni. Tinerii constănţeni şi-au manifestat astfel soidaritatea cu gestul acestei colege de generaţie care a atras atenţia opiniei publice asupra faptului că în România, elevii români din Covasna nu au dreptul să utilizeze insemnele naţionale: Imnul şi Tricolorul. Cei care interzic acest lucru sunt minoritarii maghiari, majoritari în acastă zonă, care nu mai ştiu ce drepturi să solicite, uitând să acorde un tratament similar românilor din zonă.
Acţiunea desfăşurată începând cu 27 martie 2013 se va finaliza în toamna acestui an când vor fi plantaţi arbori şi pentru eroii din cel de al doilea război mondial. În felul acesta se va încerca realizarea în cât mai multe dintre localităţi a “dumbrăvilor eroilor”, reluând astfel o tradiţie din perioada celui de al doilea război mondial . Atunci, în primăvara anului 1943, în localităţile constănţene Cobadin,Techirghiol, Ostrov,Topraisar, Cernavoda,Corbu,Ivrinezu Mic, elevii au plantat mii de arbori, realizându-se aceste dumbrăvi ale eroilor. Urma ca în toamna aceluiaşi an să fie realizate astfel de obiective la Cerchezu, Chirnogeni, Dobromir Deal, Horia, Lumina, Mangalia, Măgura, Mihail Kogălniceanu, Petroşani, Satu Nou, Sibioara, Tudor Vladimirescu şi Ţepeş Vodă. Desfăşurarea nefavorabilă a războiului nu a mai permis acest lucru. Din păcate şi cele realizate au fost distruse în perioada comunistă.
Acum, cei care au organizat şi desfăşurat acest proiect, urmăresc să se înfiinţeze adevărate parcuri unde, cu ocazia sărbătorilor naţionale, comunitatea locală să se adune şi să îşi cinstească înaintaşii aşa cum tradiţia o cere. Nu în ultimul rând proiectul este viabil şi din punct de vedere al griji pentru realizarea unui mediu înconjurător mai sănătos. Participanţii au dovedit că nu au uitat trecutul şi că tratează cu responsabilitate viitorul.

Col. (r) Remus Macovei