marți, 3 iulie 2012

Războiul coloneilor. Şi generalilor

 Autor: SORIN ROŞCA STĂNESCU

Ministrul Apararii, Corneliu Dobritoiu, ii cheama pe avansatii neamului in cantonament. La instructie. Pentru a-si onora stelutele de pe epoleti. Iar daca nu se prezinta, vor avea parte de dosare penale. Pe care doamna Codruta Kovesi le va pune la sertar. Pentru ca cei mai multi colonei si generali, aproape toti de altfel, sunt, ca si ea, oamenii Presedintelui.

Ce l-a apucat pe Dobritoiu? De ce ii cheama el sub arme pe acesti nevinovati rezervisti? Dintre care cei mai multi sunt oameni politici. Stalpi ai regimului Traian Basescu. In frunte chiar cu fostul ministru al Apararii, Gabriel Oprea. Care si el s-a trezit peste noapte plin de stele. Ploaia de stele nu i-a ocolit nici pe jurnalisti. Din pacate. E adevarat, nu toti au fost norocosi. Au fost loviti de stele doar basistii. Acei jurnalisti care i-au ridicat osanale Presedintelui. Din jena, nu ii voi enumera. Au facut-o si o vor mai face altii.

De ce pleaca toti sub arme? La instructie? A innebunit ministrul Apararii? De ce este necesar ca Armata, care si asa are conturile subtiate, sa mai cheltuie o gramada de bani, pe timp de pace, pentru a instrui in arta militara politicieni, politruci si jurnalisti politici? Nu ar fi fost mai simplu sa le ia gradele inapoi? Acele grade care au fost date abuziv? Miscand dosarele oamenilor dintr-un dosar in altul?

O parte din raspuns ni-l poate oferi birocratia. Probabil ca Dobritoiu, care e militar de profesie, si-a dat seama ca retragerea acestor grade, chiar daca ele au fost date in mod vadit abuziv, este o operatiune destul de complicata. Si, ca atare, poate ca mai simplu si mai util pentru tara este ca acesti oameni sa fie instruiti pentru a face fata pe timp de razboi, chiar daca aceasta operatiune este costisitoare.

Asadar, cetateanul roman va mai scoate din punga cativa gologani si pentru ca domnii maiori, colonei si generali, facuti pe puncte, recompensati astfel pentru merite politice, sa puna mana pe arme si pe manuale. Pe arme pe care poate nu le-au manuit niciodata. Si pe manuale de existenta carora nici nu au stiut. Ei vor dobandi, alergand pe branci, tehnica si arta militara. Vor invata sa conduca, altundeva decat la moarte, plutoane, companii si brigazi. Daca stam stramb si judecat drept, observam ca masura aplicata de Dobritoiu isi are logica ei. Ce este un colonel in rezerva? O persoana care nu prezinta niciun fel de pericol pe timp de pace. Dar in timp de razboi? Daca Romania este silita sa decreteze mobilizarea generala, daca, Doamne fereste, Romania intra intr-un razboi utilizandu-si si rezervistii, atunci un asemenea colonel, confectionat sub regimul Traian Basescu, raspunde de soarta a sute sau poate mii de oameni. Pe care, daca este, sa ma iertati pentru expresie, bou, ii trimite la moarte. Pur si simplu pentru ca nu are cunostinte militare elementare.

Asadar, chemarea in cazarmi a tuturor celor care si-au dorit grade superioare in Armata dar nu le-au obtinut in urma unei instructii este o operatiune obligatorie. Pacat, cum spuneam, ca sanctiunea penala, in caz de neprezentare, este o simpla ipoteza. Atat timp cat procurorii, care cred ca si ei au primit grade, se afla in aceeasi tabara cu cei care au dat grade si cu cei care au beneficiat de ele.


Sursa:
http://www.jurnalul.ro/editorial/razboiul-coloneilor-si-generalilor-617123.htm

2 comentarii:

  1. UN SCANDAL INTERNATIONAL FARA PRECEDENT ! GUVERNUL GERMAN CERE INCHIDEREA ANTENEI 3 SI DEMISIA PRESEDINTELUI CRIN ANTONESCU !
    AM PRIMIT UN MESAJ OFICIAL DIN PARTEA AMBASADORULUI GERMAN IN SUA
    " UN ATAC NEPERMIS LA ADRESA POPORULUI GERMAN "


    Revin cu un fapt uluitor . La principala statie de televiziune din Romania Antena 3 afiliata la CNN sa organizat un atac fara precedent impotriva poporului
    german si al doamnei Merkel. Aceasta actiune fara precedent sa bucurat de participarea Presedintelui Romanie Antonescu. S-a mers atat de departe incat s-a afirmat direct ca Cancelarul German a facut parte din Stasi, echivalentul german al securitatii lui Ceausescu. Antonescu nu a infirmat acuzatia facuta de Victor Ciutacu dand chiar de inteles ca este de acord cu afirmatia acestuia.
    In calitate de jurnalist am luat legatura cu atasatul oficial al presei germane de la New York. In cursul acestei dimineti am
    avut convorbiri telefonice cu consulul german la New York
    Busso von Alvensleben care m-a asigurat ca acest caz a intrat
    in atentia autoritatilor germane .
    Am trimis in calitate de cetatean SUA, un cetatean al lumii libere am trimis un protest anbasadorului german la Washington, Peter Ammon .
    Romania face parte din E.U si din NATO. Asistam la o incercarea unui grup anti occidental de a reintoarce istoria si a introduce Romania din nou in sfera de influenta rusa. Nu ramane decat sa amintesc declaratiile fara echivoc al
    agentului KGB , Andrei Marga in fata parlamentului roman.
    "Vladimir Putin este un om foarte competent si ar fi bine ca liderii din Europa si de la noi sa fie la fel de competenti."Am avut amandoi, cu domnul Crin Antonescu, ocazia sa fim primii vizitatori la Putin ca premier
    Sunt foarte bun prieten cu un fost ministru al lui Putin, bun prieten cu Putin, Filipov, care imi spunea ca rusii cred ca vor sa cucereasca teritorii. Si i-am aratat cat de gresita e aceasta perceptie "
    Nu ramane decat sa adaug ca acest bun prieten detine gradul de general si sef de departament in serviciul secret rusesc.
    La Vorbe Grele Citez din memorie
    Ciutacu : Sunt nepot de rabin ...aproape ingropat de viu de germani. Poti avea incredere in poporul german si in doamna Merkel.............
    ...................
    In partea doua a interviului ATENTIE ATENTIE ATENTIE
    CIUTACU : ...ESTE ANUL IN CARE CANCELARUL DE AZI AL GERMANIEI DOAMNA MERKEL A SEMNAT CONTRACTUL CU STASI
    PRESEDINTELE ROMANIEI CRIN ANTONESCU : NU STIU...POATE.
    Robert Horvath Deva Nipon PRESS

    RăspundețiȘtergere
  2. Lui ciutacu ca dealtfel și la mulți alții, care în loc să-și vadă de ingineria lor s-au apucat cică de gazetărie la fel ca și dd, ț.....l ăla de la b1,badea și alți care nu cunosc niște reguli elementare din gazetărie. Aștia și băsecu cu gașca lui de nesătui(videanu,berceanu,udrea,cocoș,l.negoiță,blaga,ungureanii,macovei bețiva,picioruș,spâni,condori ..toate hahalerele din marinărie aduse-n parlament)au adus țara în stadiul care este, puteau să pape și ei dar să fi dat și poporului de de pe spinarea norodului au făcut averile pe care le au. Să ne ajute dumnezeu să scăpăm de handicapat și de gașca lui. Votați DA, duminică 29.

    RăspundețiȘtergere